Regulament | DinamiX Dance Contest 2025

Regulament

1 DESPRE CONCURS

Concursul DinamiX Dance Contest oferă şansa tuturor dansatorilor de a se face remarcaţi la nivel naţional, punând accent pe creativitate, originalitatea ideilor, dezvoltarea şi evidenţierea talentelor.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, cu începere de la ora 11:00, la Sala Luceafărul, str. Ion Ghica, nr. 3, București.
Pentru a porni localizarea adresei pe Google Maps, apăsați aici.

Data limită de înscriere pentru această ediție va fi luni, 3 noiembrie 2025, ora 23:59.


2 PARTICIPANȚI

2.1 Competiţia este destinată tuturor dansatorilor, şcolilor de dans din tara si străinătate, unităților de învățământ, palatelor sau cluburilor copiilor din țară, asociațiilor sau fundațiilor culturale pentru tineret, cluburilor sportive de dans, formațiilor și ansamblurilor de dansatori amatori, trupelor de dans din țară și străinătate.

2.2 Sunt permise multiple intrări ale unui concurent în diferite categorii sau discipline (concurentul care participă la categoria duo/trio/quartet poate participa şi la alte dansuri în cadrul aceleaşi discipline).

2.3 Toţi concurenţii înscrişi care au primit confirmarea înscrierii, au dreptul de a participa. Confirmarea înscrierii poate fi verificată oricând, accesând site-ul www.dinamix.dancego.ro, secţiunea BACKSTAGE.

2.4 Ne rezervăm dreptul de a verifica vârsta participanţilor. Deasemeni, ne rezervăm dreptul de a verifica dacă numărul participanţilor aflaţi pe scenă în timpul momentului artistic este egal cu numărul participanţilor înscrişi în prealabil.


3 SECȚIUNI DE DANS

Balet
Balet
Dans modern
Dans modern
Dans de caracter
Dans de caracter
Lyrical Dance
Lyrical Dance
Dans contemporan
Dans contemporan
Jazz Dance
Jazz Dance
Fantezie Coregrafică / Dans Tematic
Fantezie Coregrafică / Dans Tematic
Folclor național
Folclor național
Dans Etnic / FETNO
Dans Etnic / FETNO
Acro Dance
Acro Dance
Gimnastică
Gimnastică
Show Dance
Show Dance
Zumba / Aerobic Dance
Zumba / Aerobic Dance
Latin Show
Latin Show
Open Dance
Open Dance
Majorete
Majorete
K-Pop
K-Pop
MTV Commercial
MTV Commercial
Street Dance
Street Dance

4 SISTEMUL DE JURIZARE

Dansul este evaluat pe baza caracteristicilor disciplinei particulare în care este încadrat. Pentru a asigura o notare corectă şi imparţială, juriul format şi calificat va judeca dansurile pe baza unor criterii specifice, după cum urmează:

TEHNICĂ (notare de la 1 la 10)
capacitatea de execuție a mișcărilor specifice genului, în parametrii superiori de precizie, mobilitate, coordonare, viteză.

IMPRESIE ARTISTICĂ (notare de la 1 la 10)
muzicalitate, complexitatea coregrafiei, claritatea, gradul de ocupare al spațiului, numărul de schimbări de formații, costumație, spectaculozitate.

CARACTERUL DANSULUI (notare de la 1 la 10)
identificarea pașilor, mișcărilor și combinațiilor de mișcări specifice stilului de dans, executate pe muzică specifică.

4.1 Juriul este format din 3 membri per dans.
4.2  Membrii juriului acordă note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de jurizare.
4.3  Decizia unui membru al juriului este definitivă şi nu poate fi modificată de către nimeni, cu excepţia cazului de erori evidente care vor fi discutate şi corectate ulterior.
4.4   Deciziile juriului trebuiesc respectate, având în vedere competenţa lor şi munca depusă care necesită o atenţie sporită pe tot parcursul zilei de concurs. Niciun dansator sau oricare alt participant nu poate perturba membrii juriului în timpul jurizării. Orice observaţie sau lipsă de respect faţă de un membru al juriului va fi penalizată de către organizatorul competiţiei.


5 GRUPE DE VÂRSTĂ

BABY (între 4 și 6 ani)

MINI (între 7 și 9 ani)

KIDS (între 10 și 12 ani)

MAXI (între 13 și 15 ani)

TEENS (peste 16 ani)


Data de referinţă pentru calculul vârstei eligibile pentru participare va fi 1 ianuarie 2025.

Pentru dansurile cu mai mult de un dansator, vârsta se stabilește sub formă de medie generală.
Pentru a obtine varsta medie a dansatorilor, se va face media aritmetica: se aduna varstele tuturor dansatorilor, apoi se imparte la numarul total de dansatori.

În cazul în care rezultatul vârstei medii se termina în 0.5 sau mai mare, se va rotunji până la următorul număr întreg (ex. 6.5 la 7 ).


6 NIVELE DE PERFORMANȚĂ

inițiere (adresat copiilor care practica dansul de maxim 3 ore pe săptămână și participa activ la cursuri de mai puțin de 1 an.)

intermediar (adresat copiilor care practică dansul mai mult de 3 ore pe săptămână și au o experiență mai mare de 1 an.)

performanță (adresat copiilor care practică dansul mai mult de 5 ore pe săptămână și au o experiență mai mare de 1 an.)


7 COMPONENȚE

Momentele de dans pot fi constituite dintr-un singur dansator sau mai mulţi, după cum urmează:

Solo (1 dansator)

Duo (2 dansatori)

Trio (3 dansatori)

Cvartet (4 dansatori)

Grup (între 5 și 9 dansatori)

Formație (între 10 și 30 dansatori)


8 LIMITE DE TIMP

Fiecare componenţa de dans va avea o limită de timp pre-stabilită, după cum urmează:

Solo (1:00 - 2:00)

Duo (1:00 - 3:00)

Trio (1:00 - 3:00)

Cvartet (1:00 - 3:00)

Grup (2:00 - 3:30)

Formație (3:00 - 4:30)


9 TAXA DE PARTICIPARE

Solo - 150 de lei per dans/dansator

Duo - 130 de lei per dans/dansator

Trio - 100 de lei per dans/dansator

Cvartet - 100 de lei per dans/dansator

Grup - 85 de lei per dans/dansator

Formație - 80 de lei per dans/dansator

SPECTATOR: 30 de lei (se pot achiziționa doar la punctul de acces în locație, în limita locurilor rămase)


10 ÎNREGISTRARE

10.1 Înregistrarea se va face exclusiv on-line, prin intermediul platformei de înscriere.
După înregistrare, veţi primi în mod automat, o confirmare a înregistrării prin e-mail.

10.2 Procesarea înscrierii se va face numai după achitarea taxei de înscriere, afişată la finalul înregistrării.
După procesare, înscrierea va putea fi vizualizată în secțiunea BACKSTAGE.

10.3 Perioada de înregistrări are o dată limită pentru procesul de însciere şi un număr limitat de dansatori şi dansuri permise în concurs. Dacă se va atinge limita de înscrieri, nu vor mai fi acceptate alte înregistrări ulterioare.


11 MUZICA

➤ Muzica se va încărca în format MP3, în timpul procesului de înscriere sau ulterior acestuia.

➤ Procesul de verificare al piesei încărcate va urmări detalii tehnice precum timpul minim și maxim de redare al piesei, calitatea audio și formatul acesteia.

➤ Procesul de verificare al piesei încărcate va urmări și aspecte etice și morale ce țin de posibile versuri ofensatoare, rasiste şi/sau care conţin limbaj sexual explicit. Încălcarea acestor principii va conduce către respingerea piesei încărcate, implicit al momentului aferent acesteia.


12 REGULI GENERALE

12.1 Prin înscrierea la concursul DinamiX Dance Contest, concurenţii acceptă regulile si regulamentul DinamiX Dance Contest 2025.

12.2 Comisia de concurs îşi rezervă dreptul de a verifica vârsta dansatorilor, fie înainte, fie după prestaţia acestora. Dansatorii trebuie să fie în măsură să îşi dovedească vârsta.

12.3 Un reprezentant al fiecărei şcoli, club, asociaţie sau fundaţie sportivă trebuie să fie prezent în spatele scenei cu cel puţin 6 momente artistice înaintea intrării în competiţie.

12.4 Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele accidente survenite în timpul competiţiei. Această responsabilitate va fi asumată de către antrenor sau concurent. Se recomandă ca fiecare participant să deţină o asigurare medicală.

12.5 Comportamentul nesportiv şi perturbator în timpul evenimentului poate descalifica concurentul şi, în anumite cazuri şcoala, clubul, asociaţia sau fundaţia sportivă pot fi eliminate din concurs.

12.6 Profesorii, antrenorii, însoţitorii, precum şi spectatorii, pot fi eliminaţi din concurs în cazul în care comportamentul acestora este considerat necorespunzător.

12.7 Coregrafiile originale sunt permise la toate disciplinele.
Creativitatea, originalitatea ideilor şi a mișcărilor, precum şi efectele surpriză, sunt elemente importante în toate secţiunile de dans. Deasemeni, coregrafiile trebuie să fie adaptate abilitaţilor şi varstei dansatorilor.

12.8 Costumele vor respecta un anumit cod etic, evitându-se astfel ţinutele indecente sau ofensatoare.

12.9 Punctele individuale sunt acordate doar la categoria solo. Toate celelalte categorii, precum: duo/trio/quartet, grupuri şi formaţii, sunt jurizate la nivel de grup. Coregrafia dansatorilor duo/trio/quartet, grupuri şi formaţii trebuie să exprime relaţionarea dintre aceştia.

12.10 Acelaşi dansator poate concura pentru două şcoli, dar nu la aceeaşi disciplină sau categorie.

12.11 Directorii de şcoli/cluburi sunt invitaţi să participe la deschiderea oficială a concursului şi la festivitatea de premiere.


13 LOCUL DE DESFĂȘURARE

13.1 Alimentele şi băuturile sunt interzise în zona de concurs, în zonele aferente culiselor/vestiarelor şi în zonele aferente scaunelor din locaţia de desfăşurare a evenimentului. Alimentele şi băuturile sunt permise doar în zonele special amenajate.

13.2 Este necesară păstrarea curățeniei în toate zonele de acces, toalete și vestiare.

13.3 Este interzisă blocarea culoarelor, casei scărilor și ieșirilor de urgență.


14 PREMII



15 ACCESUL PUBLICULUI

Accesul publicului în locație desfășurării evenimentului DinamiX Dance Contest 2025 se va face pe baza biletelor de acces achiziționate fizic în ziua evenimentului, la punctul de acces în locație.

Bilete de Acces
30 de lei (se pot achiziționa doar la punctul de acces în locație, în limita locurilor rămase)

Accesul în locație nu va mai fi permis odată ce se atinge numărul maxim de spectatori.


! ATENŢIE!

Organizatorii nu se obligă să suporte cheltuielile de cazare, deplasarea şi masa participanţilor din cadrul competiţiei.

Sunt interzise materialele de recuzită care aduc deservicii altor participanţi, (ex. ulei, puf, pudra de talc, etc).
Sunt interzise efectele speciale, cum ar fi: foc deschis sau foc de artificii.
Accesoriile sunt permise, atâta timp cât sunt aşezate rapid înaintea începerii coregrafiei şi scoase de pe scenă la sfârşitul numărului de către dansatori.

Organizatorii nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru vătămările corporale sau pierderile de bunuri.

Prin înscrierea la concurs, participanţii (dansatorii, profesorii, antrenorii, coregrafii) îşi dau acordul ca organizatorii DinamiX Dance Contest să folosească orice conţinut media în care acestia apar (fotografii, clipuri video, etc). Participanţii nu vor avea dreptul să pretindă foloase materiale sau bani în schimbul conţinutului media în care aceştia apar.


Dezvoltat de Dance On